lost

-cam asa e in viata.

In ultimele 2 luni am analizat aproape tot din jurul meu. De la sentimente, pana la persoane, copaci, pietre,etc.
In ultimele 2 luni mi-am dat seama ca lumea asta e prea,mult prea, prea prea...nici nu imi gasesc cuvinte, pentru mine. Plina de curva, mincinosi, falsi, oameni falsi. Da, trist, dar 90% dintre voi nu sunteti decat niste falsi. Atat. Toata lumea poarta masti pentru a se integra in societate, de la fetite proaste de clasa a 7a care ajung pitipoance doar ca e "la moda" pana la perosoane mature care se asund in spatele altei personalitati pentru a fii acceptati in societate. Acum, e pe modelul "TURMA".

-nu am mai scris de mult. nu mi-am gasit cuvintele, si ironic, acum am atatea de spus incat nu le pot aranja in pagina.

-si tac.

Tac pentru ca asa e mai bine pentru toti. Tac ca sa fie bine. Desi ma simt pierduta intr-un labirint infinit, asa cred ca e mai bine. Cu totii avem perioade rele,right? Nu am altceva de facut. Tac, dar nu stiu cat voi mai putea suporta si nu stiu unde se va ajunge,nu sunt din piatra. Nu-mi place sa iau decizii mari si importante, simt ca nu le fac fata. Din cauza asta mi-am facut un aliat,timpul, el le rezolva pe toate..

-infinit.

Visele nu au limite. In ultima perioada visele m-au salvat. De multe ori cand sunt singura, atunci pot gandii in liniste. Cateodata nu-mi pot stapanii lacrimile, si atunci, dintr-o data, imi apare o imagine in fata. Si visez. Si vad o lume perfecta. Da,nu exista perfect, ghinionul meu ca sunt perfectionista.

-iubire.

Helooooo, I'm still here..

Note to the future US

Te-ai uitat vreodată la cer noaptea? Când sunt nori. Norii se dastramă în câteva locuri, lăsând lumina lunii să pătrundă în adâncul negurii. Te duce cu gândul la speranță. Când totul se prăbușește, o singură lumină îți apare în cale. Și oricât de mică ar fi, există totuși speranță. 

Și apoi vine noaptea. Noaptea aia în care dormim liniștiți doar pentru că suntem unul lângă celălalt, iar luna ne veghează.

Dar apoi norii vin din nou, și spulberă totul. Îmi spulbera iar visele, speranțele și mă lasă singură. Iar apoi norii se destramă din nou, pentru că oricât de mult și-ar dori ei să stea pe cer, soarele tot trebuie să își facă loc dimineața.

Bună dimineața aș vrea să-ți pot spune în fiecare zi. Să mă trezesc, și răsucindu-mă pe partea cealaltă, să mă lovesc de tine. Să te privesc cum dormi, apoi să te sărut ușor pe frunte, iar tu să te trezești și să zâmbești, apoi să mă săruți și să mă strângi tare tare în brațe.

Eu să pregătesc ceaiul, pentru că da, noi nu bem cafea, iar tu să mă săruți ușor pe ceafă. Și da, cel mai bun ceai din univers se va găsi la noi în casa. Si asta doar pentru ca îl pot imparti cu tine.

Iar apoi, norii se adună iar. Dar așa e modul lor firesc. Așa e și în viață. Dar norii nu pot sta la nesfârșit, acolo unde e loc de înțelegere. Dar mai vin din când în când, ca să nu uităm nicodată să prețuim lumina.

Game plan.

Cum ar fi daca sufletul ar fi un obiect?Sa facem o mica lista.
Atunci...:
-nu ar mai putea fi ranit de nimeni.
-ne-am putea controla sentimentele,asa cum ne putem controla mintea.
-l-am putea opri din a fugii in bratele celui care nu trebuie.
-l-am putea face sa simta doar ce ar trebuii,si nu sa se ataseze de oricine.
-am putea face ce vrem,numai cum vrem...

...dar atunci nu am mai fi oameni. Nu am mai invata nimic din propriile greseli. Nu am mai avea parte de primul esec in dragoste, de prima dragoste timida, de aceaa dragoste pura..Nu am mai avea parte de bucuria de a invata ceva din toate lacrimile varsate pentru o persoana nepotrivita. Am fi niste roboti. Niste roboti care isi ghideaza sufletul dupa o schema. Ca un plan de joc. La urma urmei, dragostea este un joc,viata, este un joc in sine. Suntem niste pioni pe o tabla. Suntem simple personaje intr-o poveste, cadeodata prea complicata.